5 săptămâni în spital(nu în balon)

SpitalSfârşitul lunii mai şi aproape toată luna iunie le-am petrecut prin spital, nu eu am fost pacientul, cineva din familie. Aş dori să fac câteva observaţii despre condiţiile din spital, despre cadrele medicale şi despre şpăgi.
Spitalul s-a schimbat mult şi în bine de când n-am mai trecut eu pe-acolo, adică de vreo 10 ani. Au reuşit cumva să remodeleze saloanele şi le-au adăugat fiecăruia o toaletă proprie, cu wc, chiuvetă şi duş. O chestie extraordinară după părerea mea, care a eliminat o mare parte din neplăcerile şi chiar chinurile bolnavilor. Este destul de curat peste tot, tocmai se schimba şi mobilierul şi se mai adăugau dotări de genul posibilităţii de a alerta asistenta de gardă apăsând un buton şi se instala aer condiţionat. Exita internet wi-fi şi era gratuit,  se schimba routerul cu unul mai puternic astfel încât semnalul să ajungă şi la saloanele aflate la extremităţile culoarului. Lenjeria era rezonabilă ca aspect, n-am văzut chestii rupte sau cu pete.
Problemele pentru care am fost mai mult prin spital decât acasă erau tratate la secţia de microchirurgie vasculară şi reconstructivă. Am văzut mulţi oameni cărora li s-a amputat un picior şi asta din vina lor pentru că s-au prezentat la medic când piciorul era deja negru. Într-o astfel de secţie unde marea majoritate a pacienţilor sunt în imposibilitatea de a se deplasa/mişca în pat singuri, e o asistentă la cel puţin 20 de paturi. Foarte puţin şi fără ajutorul rudelor, cărora li se permite să stea în spital, ar fi tragic de-a dreptul. Oricâtă bunăvoinţă ar avea, e imposibil să se ocupe de toţi şi de nevoile lor care nu sunt puţine. O parte dintre ele chiar erau devotamentul întruchipat şi când reveneam la 5 dimineaţa, când se descuia uşa de la intrarea în spital, le întâlneam trăbăluind prin saloane, pământii la faţă de oboseală. Altele…da, ca de obicei, pădure fără uscături nu există. Medicii cred că sunt relativ imuni chiar şi în faţa morţii care este şi ea parte din viaţa lor profesională. Din 5 pacienţi care s-au perindat prin salon, trei au murit, primul chiar sub ochii mei, mă rugase să-i aduc o cafea de la automat. Un bătrânel cu un picior amputat, căruia i-a cedat inima. Personalul medical era relativ indiferent, două rezidente veneau agale cu aparatul acela de furnizat şocuri electrice pentru a se încerca repornirea inimii. Mă uitam uluită la ele cum veneau în pas legănat şi chicotind din nu ştiu ce motiv. Nu ştiu dacă bătrânelul mai putea fi salvat, dar e cert că fetele alea erau cu foarte multă vreme. Eu n-am mai fost bună de nimic două zile dar eu n-am avut/n-am vocaţie de medic. Altfel, operează aproape pe bandă rulantă, ies dintr-o operaţia şi foarte des intră direct în alta fără nici o pauză, uneori după gardă. De departe cel mai mizerabil personal este cel de întreţinere, mai pe scurt femeile care se ocupă de curăţenie şi de schimbatul lenjeriei. Obraznice, ţipând la bolnavi tot timpul, puturoase şi veşnic încruntate, tutuind pe oricine şi smulgând literalmente clanţele uşilor când dădeau violent buzna în salon, tot pe scurt, nişte ţaţe obraznice şi prost crescute. Etern fără chef să facă ceva, nici măcar să aducă lenjeria de schimb pentru nişte bolanvi care avea plăgi care supurau sau puroiau şi pătau lemjeria. Şi pentru că nu crâcnea nimeni, căpătau mereu mai mult tupeu, bălăcărind pe aproape oricine. O porţie bună de urlete a reuşit s-o pună pe o minoritară mânuitoare de mop la punct. Dar marea majoritate înghiţeau toate mârlăniile precupeţelor ălora.
Mi-au trebuit două sau trei zile nu să aflu că se dă şi se ia şpagă într-o veselie de către TOŢI, atenţie, TOŢI, ci ca să am certitudinea că cel mai mare rulaj de cash nu este la vreo bancă ci pe holurile oricărui spital mai trăsărit. Pentru că oamenii dau, este vorba despre sănătatea sau chiar viaţa celor apropiaţi şi pentru asta nici un sacrificiu nu e prea mare. Iar personalul medical, indiferent de salariu, ia, pentru că e în firea omului să vrea tot timpul mai mult. Nu discut moralitatea chestiunii, nu trag în cadrele medicale, nu critic. Dar TOŢI iau ce li se oferă şi nu e tocmai puţin. Nu, nu-s justiţiar şi nici vreun deontolog de serviciu, am dat şi eu tuturor: medicilor care-au operat, asistentelor pe fiecare tură, brancardierului care-i ridică pe bolnavi pe braţe şi-i aşează-n pat când sunt aduşi de la sala de operaţii. Mi-a fost mai uşor să obţin când aveam nevoie cearceafuri curate, pături şi hârtie, ambele absorbante, pentru o rană care se încăpăţâna să supureze non stop, a fost mai rapidă sosirea asistentelor pentru îndepărtarea perfuziilor sau pentru administrarea unui calmant când durerile erau de nesuportat. Cei care erau singuri…nu vreau să vă povestesc când şi cum erau schimbaţi sau ajutaţi să meargă la wc. Asta e, vă place sau nu.
Cam aşa stau lucrurile la Timişoara şi înclin să cred că în multe locuri e mult mai rău. Este multă indolenţă, eşti lăsat să aştepţi mult peste ceea ce e acceptabil şi într-un final eşti consultat senin ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat şi-ţi înghiţi supărarea, durerea, neputinţa şi lacrimile şi-ţi spui că ar putea fi şi mai rău. Restul sunt discuţii în care unii acuză şi alţii spun că primii n-au dreptate.
Poate nu scriam toate astea(o parte din impresii le-am păstrat pentru mine pentru că sunt convinsă că unii dintre amicii mei s-ar fi supărat) dacă nu aş fi citit destule zilele astea pe acest subiect.

PS Nu mă interesează traficul, scriu foarte rar de aceea şi dau drumul textului la o oră complet nepotrivită.

Cum ne schimbăm opiniile peste noapte sau rapiditatea cu care Crin a devenit Klaus

Indecizie

Constat cu neplăcere că e din ce în ce mai puternic printre liberali şi susţinători curentul Antonescu e câh, Johannis e orbitor.
Pe primul l-am etichetat deja după multele prostii făcute şi minciuni debitate. Nu agreez explicaţiile de genul “doar n-o să-şi facă publice strategiile şi deciziile”. Ideea că în conducere există genii care decid şi restul stau ghiocel credeam că e depăşită, prin restul înţelegând nu liberalii cu carnet, ci gloata care în timpul mandatelor de indiferent ce, e privită dispreţuitor şi de sus după care, pentru o lună sau două cât ţine campania e gâdilată sub codiţă cu minciuni poleite, devenind bunul cel mai de preţ al politicienilor. Iar când procedezi ca Antonescu şi apari a doua zi şi anunţi că albul e negru(nu vreo nuanţă de gri) şi faci asta de mai multe ori, îţi meriţi soarta cu vârf şi îndesat.
În cazul celui de-al doilea văd că se face confuzia cu Johannis primarul, care a făcut minuni la Sibiu. Perfect de acord dar daţi-mi voie să atrag atenţia că preşedintele nu e “primarul” României, parcă eram scandalizaţi că băsul se şterge la fund cu constituţia şi guvernează în locul piticaniei de la Cluj. Johannis-omul politic(?!) a apărut de nicăieri propulsat de una din multele neghiobii comise de Antonescu cel atât de iubit cu doar câteva luni înainte. Numai faptul că e neamţ nu-l face nici genial nici nu ştiu ce politician dimpotrivă, mie nu mi se pare a fi strălucitor. Funcţia de primar este politică strict în măsura în care omul a fost/este susţinut de partidul sau coaliţia din care face parte, restul, adică grosul, ţine de calitatăţile lui de organizator, gospodar în a gestiona problemele comunităţii pe care o are în parohie. Funcţia de preşedinte este eminamente politică fără ca cel învestit să fie, formal, membru al vreunui partid politic(o prostie, mandatele băsului au demonstrat-o cu prisosinţă) Ori, ca om politic, Johannis nu s-a evidenţiat prin nimic(poate prin rapiditatea cu care i-a pus lui Antonescu coaja de banană pe alee dar asta ţine de caracter), a avut o ascensiune fulgerătoare ca o lovitură de stat(ceea ce pare a se fi întâmplat în PNL cu largul concurs a lui Antonescu) şi acum se pregăteşte să ajungă cel mai sus posibil arzând absolut toate etapele. Dacă nu mă înşel, pe vremea lui Antonescu, a ajuns sus în conducerea PNL-ului cu derogare de la statut, acum se pregăteşte să facă acelaşi lucru cu derogare de la electorat care e rugat să privească în altă parte.
Nu fac reclamă negativă nimănui, sunteţi majori, vaccinaţi unii chiar cu armata făcută, nu aveţi nevoie de nimeni care să vă pună mânuţa cu ştampila pe cineva. Spun doar ce cred eu, omul de rând, fără acces la înţelepciunea zeilor din conducerea PNL plus consilierii şi oamenii din umbră cărora li se apleacă dacă mai ies cu vreo explicaţie, ei fiind prea sus pentru nişte oameni aşa de mici.
În concluzie, îmi displace profund rapiditatea cu care Crin s-a transformat în Klaus, din punctul meu de vedere denotă mentalitate de turmă, poate să-ţi placă cineva fără să te transformi în adulator.

Laşitatea intelectualului de cursă scurtă

Cu NutaUrmare a despărţirii rotofeiului pentru a doua oară de PMP cu multe regrete şi un sec “Adio PMP” dar fără perdeluţă, Baconschi simte nevoia să iasă la bătaie finuţ, fără să dea nume, în afară de cel al lui Florin Popescu şi vine cu nişte precizări ocazie cu care scapă porumbelul.

În acest rezumat nu intră mii de detalii: lovituri interne, nedreptăţi, abuzuri, umilinţe. Nu intră nici tensiunile din PMP, dupa ce Florin Popescu ieşise – la un prim scrutin intern – cap de listă, sau pentru cei 100. 000 de euro care mi-au fost ceruţi, cu scandaluri şi insulte, pentru a fi “tolerat” pe locul 3.

Speriat că informaţia cu suta de mii de euro a explodat în online, s-a repliat strategic cu o laşitate demnă de cauze mai bune.
Precizari la precizari
Nu ştiu ce înţeleg unii dar eu din “mi s-au cerut” nu înţeleg sponsorizare legală.
Presupunând că intelectualul nostru a încurcat sensul cuvintelor, păţăşti uneori, ar fi interesant şi perfect normal să ştim şi noi cine i-a sponsorizat pe Preda şi Mureşan şi, mai ales, cu cât dacă locul trei costa 100.000 de euroi. Nici nu vreau să mă gândesc la varianta cu cerutul şi datul banilor deşi Preda ar avea de unde, despre celălalt nu ştiu.

Profilul viitorului preşedinte al României în viziunea lui Baconschi – leit Băsescu

“Îmi doresc un viitor preşedinte al României cultivat: nu erudit, dar citit. Cu dragoste faţă de cărţi, patrimoniu, istorie, geopolitică şi tradiţia naţională bună. Un om care să respecte cu adevărat valorile noastre şi pe ale celorlalţi. Un om care să ştie, din familie, că România a prosperat, până în 1947, prin efortul conjugat al elitelor sale formate în Europa occidentală, de la Petru Cercel, şcolit la Padova, până la Alexandru Dragomir, elevul lui Heidegger. Un om care să-şi aducă aminte că profesorii, medicii, inginerii, managerii de intreprindere, editorii, creatorii de orice fel, fermierii harnici sau studenţii care se inghesuie 6 într-o cameră, ca să înveţe carte, reprezintă singurul viitor mai bun al acestei ţări cotropite de impostori, manelişti, “vedete”, noi îmbogaţiţi fraudulos, tupeişti, mercenari şi politicieni umpluţi cu paie.”

Aţi citit cu atenţie, da? E leit Băsescu. Pentru conformitate viitorul presedinte

De la Nuţa pentru Papagi, drept între ochi

I-auzi una:

Candidatul nu trebuie să fie un om dezamăgit, pentru că, atunci când eşti dezamăgit, nu poţi să convingi alegătorii. Dacă dezarmezi şi te întorci împotriva propriului partid, nu eşti un bun om politic. Poţi fi un bun profesor, dar nu om politic.

Pentru că dolofanul pricepe mai greu, i-auzi două:

PMP îşi doreşte să fie un partid altfel, dar partid altfel nu înseamnă partidul celor cu doctorate la Sorbona, deşi sunt bineveniţi şi ei.

Pentru aprofundarea subiectului, i-auzi restul aici.
PS Află şi “intelectualii” ce bine ştie Nuţa să arunce flegme direct la ţintă. Să fie primit!

Ceauşescu n-a murit, trăieşte prin noi

Spitalul judeteanUn spital din ţara asta, o secţie în care sunt internaţi/trataţi oameni cu probleme de circulaţie(artere blocate). Pentru prea mulţi nu se mai poate face nimic aşa că se lasă cu picior/picioare amputate, alţii, care s-au prezentat la timp, au şansa unui bypass. Nici unii nici alţii nu se pot deplasa, primii deloc, ceilalţi în prima zi după operaţie. O asistentă la aproximativ 40 de potenţiali invalizi n-are cum să facă faţă, aşa că saloanele sunt înţesate de rude care-şi fac şi ele cum pot veacul la căpătâiul suferinzilor ca să-i ajute la nevoie.
Mare vizită mare anunţată(???) de cu o zi înainte. Se curăţă în draci, se face ordine, se schimbă lenjeria încă din seara care precede vizita.
A doua zi, ora 6:30 dimineaţa, apare o purtătoare de mop(nu, nu era Nuţa) care începe să arunce pe sub pat ceea ce oamenii avea pus la îndemână în cazul în care e vreo urgenţă pentru care, evident, nu se pot deplasa la WC, asta pentru că rudele(aparţinătorii, cum se spune în termenii spitaliceşti) sunt poftiţi să părăsească salonul. Un tip cu un picior amputat o roagă să-i lase plosca urinară la îndemână, la care dama cu mop se răsteşte agresiv, anunţând plină de importanţă că vine dom’ profesor în vizită. Fază la care mi-a sărit muştarul şi i-am zis că nu plec nicăieri până nu aflu dacă dom’ profesor ştie că genul ăsta de pacienţi n-are cum să ajungă la WC, chestie care a înverzit-o pe damicelă. Sunt convinsă că şeful secţiei, adică dom’ profesor, nu s-ar fi arătat deranjat de chestia asta, dar lumea a rămas cu aceeaşi metalitate de acu-s minimum 25 de ani, slugarnică şi linguşitoare.
Unde-am mai văzut eu chestiile astea cu vizite anunţate şi ştiuleţi prinşi cu sfoară de tulpini?
Uneori(destul de des) am senzaţia că l-am împuşcat degeaba pe Ceauşescu, singura diferenţă e că atunci eram mânaţi spre un anume tip de comportament, acum o facem din proprie iniţiativă.