Un spital din ţara asta, o secţie în care sunt internaţi/trataţi oameni cu probleme de circulaţie(artere blocate). Pentru prea mulţi nu se mai poate face nimic aşa că se lasă cu picior/picioare amputate, alţii, care s-au prezentat la timp, au şansa unui bypass. Nici unii nici alţii nu se pot deplasa, primii deloc, ceilalţi în prima zi după operaţie. O asistentă la aproximativ 40 de potenţiali invalizi n-are cum să facă faţă, aşa că saloanele sunt înţesate de rude care-şi fac şi ele cum pot veacul la căpătâiul suferinzilor ca să-i ajute la nevoie.
Mare vizită mare anunţată(???) de cu o zi înainte. Se curăţă în draci, se face ordine, se schimbă lenjeria încă din seara care precede vizita.
A doua zi, ora 6:30 dimineaţa, apare o purtătoare de mop(nu, nu era Nuţa) care începe să arunce pe sub pat ceea ce oamenii avea pus la îndemână în cazul în care e vreo urgenţă pentru care, evident, nu se pot deplasa la WC, asta pentru că rudele(aparţinătorii, cum se spune în termenii spitaliceşti) sunt poftiţi să părăsească salonul. Un tip cu un picior amputat o roagă să-i lase plosca urinară la îndemână, la care dama cu mop se răsteşte agresiv, anunţând plină de importanţă că vine dom’ profesor în vizită. Fază la care mi-a sărit muştarul şi i-am zis că nu plec nicăieri până nu aflu dacă dom’ profesor ştie că genul ăsta de pacienţi n-are cum să ajungă la WC, chestie care a înverzit-o pe damicelă. Sunt convinsă că şeful secţiei, adică dom’ profesor, nu s-ar fi arătat deranjat de chestia asta, dar lumea a rămas cu aceeaşi metalitate de acu-s minimum 25 de ani, slugarnică şi linguşitoare.
Unde-am mai văzut eu chestiile astea cu vizite anunţate şi ştiuleţi prinşi cu sfoară de tulpini?
Uneori(destul de des) am senzaţia că l-am împuşcat degeaba pe Ceauşescu, singura diferenţă e că atunci eram mânaţi spre un anume tip de comportament, acum o facem din proprie iniţiativă.
Tag Archives: Ceauşescu
N-am niciun regret
Da, ştiu, e Crăciun şi trebuie să fim mai buni&shit pentru că ne rămân 364 de zile în care putem să fim cum vrea muşchiul nostru. Ştiu că n-a fost un proces corect, n-a fost nici măcar proces, ştiu că execuţia a fost rapidă din motive pe care papaşa Iliescu&compania le vor duce în mormânt.
Dar n-am niciun regret, la cât de scurtă este memoria colectivă, la cât de puţini neuroni activi sunt pe piaţă, în 1992 cel mai târziu, erau în parlament, ceea ce mie personal mi-ar fi scurtat serios viaţa. Vreau să spun viaţa normală, eram probabil într-un stabiliment pentru tipi veseli, sunt câteva prin zonă.
Sursa foto
Hitler, Ceauşescu, Osama
Citesc eu aici despre cum s-au bucurat nişte americani când au aflat vestea uciderii lui Osama cel rău. Articolul este evident mai vechi, dar m-a catapultat brusc într-o zi de Crăciun.
Se întreabă Iulia în ce rezidă civilizaţia, dacă nu în procese corecte, pedepse aplicate după merit şi bun-simţ.
La cât de tânără e Iulia, nu cred că are prea multe amintiri din acel Crăciun însângerat. Ce s-a întâmplat atunci poate fi cu mare greutate numit proces corect. Vreau să ştiu, dar cinstit, câţi au simţit că le vine să urle la cer pentru că li se făcea o nedreptate soţilor Ceauşescu. Câţi sunt cei cărora nu le-a trecut rapid prin faţa ochilor imaginea umilinţelor, foametei, frigului, lipsurilor de tot felul. Ceauşescu n-a fost un terorist în adevăratul sens al cuvântului, moartea răspândită de el era subtilă, lentă şi perversă. Până la urmă se şi murea, dar nu rapid, bombă, detonare, explozie şi gata, ai plecat din lumea asta. Rămân la părerea că dacă era un alt tip de proces, Ceauşescu şi consoarta ar fi fost cel mai probabil achitaţi, rămân la aceeaşi părere şi în ceea ce-l priveşte pe Hitler. Sunt acuzaţii imposibil de dovedit în cazul lor, e mult mai simplu să-i condamni pe executanţii care au lăsat urme concrete ale faptelor lor. Şi mai am o convingere nestrămutată. Ura pentru unii dintre marii slujitori ai lui Ceauşescu, şi aici vorbesc de Vadim şi Păunescu, s-a stins atât de rapid încât oamenii au ajuns prin parlament. La fel s-ar fi întâmplat şi în cazul Ceauşeştilor, ceea ce în cazul celor de vârsta mea ar fi grăbit trecerea noastră în altă lume, fără să mai trebuiască să ne plătească cineva pensia. De inimă rea.
Să ne întoarcem la Osama şi la posibilitatea ca el să ajungă în faţa justiţiei americane. De ce sunt convinsă că un avocat deştept, oameni de care America nu duce lipsă, l-ar fi făcut scăpat?
De-aici încolo e la liberul vostru arbitru să judecaţi cum ar fi fost mai bine.
Marieta 